Psihologie cu bunici

Bunicul Deannei din partea tatalui (grandad) nu mai e printre noi de vreo 10 ani. Nu l-am cunoscut nici eu nici ea. Cu toate astea Deanna stie destul de multe despre el prin intermediul bunicii si a sotului. Il stie din poze, stie mici povestiri, etc. Pentru ca nu il cunoaste si stie ca nu il va cunoaste niciodata, pomeneste destul de des de el. Cateodata imi spune ca l-a visat, sau imi repeta povestile auzite de la taticul ei sau de la soacra-mea. Din cate am inteles nu e ceva iesit din comun pentru copiii de vasta ei sa pomeneasca de un bunic care nu mai e. Este modul ei de a se impaca cu gandul ca nu il va cunoaste niciodata. Despre tatal meu (bicu) care e alive and well, pomeneste mai rar. L-a vazut o singura data cand avea vreo 2 anisori. Il stie mai mult din poze si din povestirile mele si mai vorbeste cateodata cu el la telefon, el pe romaneste, ea pe engleza :). Azi dimineata a fost iar una din acele dimineti in care am povestit despre grandad, despre o poza care a vazut-o in vitrina soacramii in care el avea barba. Si ca sa inteleg logica ei, o intreb:
- Deanna you don't speak very often about bicu, why?
- But i can't remember him very well, o only saw him once when i was little.
- But you never met grandad, and you always talk about him.
- Oh mommy, do you feel left out?
Ei cu asta mi-a inchis pliscul ;) I-am raspuns ca nu ma simt left out, ci sunt doar curioasa. La care ea :
- It's simple, bicu is still alive and grandad is dead. That's why i talk about him a lot. I wish i met him.

Si gata, am plecat la scoala :).

Everyone will laugh at me

De cand ma stiu am avut o problema cu pantalonii lungi care sunt prea scurti. Adica sunt undeva la nivelul gleznei sau deasupra lor. Din punctul meu de vedere, pantalonii trebuie sa acopere glezna sau sa aproape la nivel cu talpa. Daca's mai lungi merg scurtati sau cu tocuri ;).
Mergand cu Deanna ieri dimineata la scoala am vazut ca pantalonii ei de la uniforma de scoala incep sa sara de glezne, drept pentru care, dupa ce am lasat-o pe madam la scoala am mers in oras sa cumpar pantaloni. Ca orice mama, ii stiu masurile ochiometric, asa ca i-am luat una bucata pantaloni de stofa negri o croiala mai sport si una bucata pantaloni stofa gri, croiala clasica.
Azi de dimineata i-am spus care are pantaloni noi. Cei gri ii sunt cam mari in talie, deci trebuie sa lucram la ei (intotdeauna am avut problema asta cu ea - buni in lungime, largi in talie). Cei negri in schimb, sunt cu talie ajustabila, deci no problem. Dar au inceput miorlaielile: They look like boys trousers (adica sport, nu croiala clasica). Why are they different from my old ones? They are too big. Everyone will laugh at me. I don't like them.
In lungime sunt buni, o idee mai lunguti, dar nu ceva care sa iasa in evidenta. Dar bine inteles ca azi de dimineata domnisoara mea a plecat la scoala cu pantalonii cei vechi si scurti. Nu stiu cum sa fac sa o conving ca pantalonii cei noi arata mai bine pe ea decat cei vechi. Maine mai incercam o data. Poate isi schimba parerea. :)